Directionati 2%

Cum redirecţionezi 2% din impozitul pe venit către asociaţia Ţara Tinerilor Uniţi?

  1. Completează Formularul 230 (dacă ai avut venituri numai din salarii) sau Formularul 200 (dacă ai realizat şi alte venituri – din salarii sau activităţi independente sau numai din activităţi independente).
  1. Trimite formularul la Administraţia Financiară de care aparţii până la 25 mai 2015: formularul se poate depune direct sau se trimite prin poştă cu scrisoare recomandată (confirmare de primire) sau il trimiti la sediul Asociatiei Tara Tinerilor Uniti si mai departe il depunem noi.

Precizări:

  1. Această sumă nu reprezintă o sponsorizare sau donaţie privată şi nu te costă nimic. În cazul în care nu redirecţionezi aceşti 2%, banii rămân statului.
  1. Adresele Administraţiilor respective se pot verifica pe site-ul ANAF.
  1. Dacă doreşti să sprijini şi mai mult cauza noastră, poţi să strângi formulare de la colegii de serviciu, prieteni, familie etc. şi să ne anunţi. Un voluntar va veni la sediul tău să ridice formularele şi, ulterior, le vom trimite noi către administraţiile financiare aferente.
  1. Sumele individuale nu sunt mari, însă cumulate pot însemna foarte mult pentru implementarea proiectelor propuse.
Share Button